Stilurile de atașament

Material tradus și adaptat de Corina Paica, psiholog clinician și consilier autonom 
Bordul științific editorial:
Conf. Univ. dr. Elena Otilia Vladislav
Lector Univ. Asociat Dr.Gabriela Marc     

Imagine preluată de www. peevolvingminds.org.uk

  

Termenului de ataşament nu i se pot atribui termeni precum pozitiv-negativ, bun, intens, puternic sau slab. În schimb în ceea ce priveşte teoria ataşamentului se folosesc termenii ce corespund formelor de ataşament, cu referire la cele două mari categorii: securizat-insecurizat, organizat sau dezorganizat.

Chiar dacă în general se vorbește despre relaţia de atașament dintre  mamă și copil, ataşamentul este manifestat şi în raport cu tatăl; mai mult decât atât legătura de ataşament a copilului poate fi de un anumit tip cu mama şi de alt tip cu tatăl, spre exemplu: securizat cu mama şi insecurizat cu tatăl. De asemenea un părinte sau un îngrijitor poate avea un ataşament securizat cu un copil şi ambivalent sau evitant cu altul. Precum şi un adult poate avea un ataşament ambivalent cu partenerul de viaţă şi un raport securizat cu un alt adult cu care are o relaţie semnificativă.

   În funcţie de modul în care se comporta copilul au fost reliefate patru tipuri de atașament: atașamentul securizant, atașamentul insecurizant evitant, atașamentul insecurizant ambivalent și atașamentul dezorganizat. Copiii din categoria atașamentului securizant caută contactul cu părintele în momentul în care se simt ameninţaţi, protestează în momentul separării şi se relaxează de îndată ce părintele se întoarce. Specialiștii au constatat că părinţii acestor copii sunt atenţi la nevoile copiilor lor.

   Prin urmare, această formă de ataşament este de dorit, corespunzând unui legături organizate, având o bază de securitate care va susţine explorarea, experimentarea, concentrarea atenţiei asupra învăţării şi deschiderea către nou. Copiii sunt reconfortaţi şi reasiguraţi de către mamă, ei revin către o bază de securitate unde primesc un răspuns sensibil şi adecvat nevoilor lor, după care se relansează într-o nouă explorare a mediului, într-un demers ce reflectă autonomia. Copiii cu un ataşament securizat se liniştesc repede şi se consideră că la baza acestuia au stat nenumărate momente când copilul a primit răspunsuri adecvate din partea mamei la nivel de conţinut, la nivel de ritm şi intensitate.

   D. J. Wallin (2014) consideră că un comportament ce favorizează atașamentul securizant se caracterizează prin sensibilitate, acceptare şi nu respingere, cooperare şi nu control, precum şi prin disponibilitate emoţională. De asemenea, unii cercetători au analizat comportamentul părinţilor în raport cu aceşti copii cu un ataşament securizat şi în urma interviului au distins două categorii de părinți: categoria părinţilor care puteau reflecta asupra legăturilor de ataşament și categoria părinţilor care aveau un ataşament securizat dobândit ulterior, datorat unor legături cu alţi îngrijitori: bonă, educatori, prieteni sau partenerilor de viaţă, terapeuţi.

Preluat de pe https://www.youtube.com/watch?v=NhUSA5CrYVk

   Atașamentul insecurizant evitant a fost observat prin disconfortul minim sau lipsa supărării în momentul separării de părinte. După întâlnire, copiii evitau contactul cu acesta chiar dacă părintele încerca în mod repetat să restabilească contactul. Din punctul de vedere al exprimării afectelor, copiii cu ataşament evitant sunt inexpresivi, nu arată nici supărare, mirare, nelinişte la episoadele de separare, şi nu manifestă bucurie la reîntâlnirea cu părintele.

Există o neutralitate, o expresie plată, uniform afectivă indiferent de momentul, contextul de viaţă sau relaţional în care se află copilul. Pentru a nu trăi în mod repetat dezamăgirea lipsei de răspuns din partea părintelui său, copilul se apără prin acest mecanism de evitare a ataşării.

   În cea de-a treia formă a atașamentului intră copiii descriși ca fiind ambivalenţi sau anxioşi și care manifestau un stres notabil după plecarea părintelui şi, deşi caută contactul cu părintele, după ce acesta revine, nu se relaxează. Ei continuă să plângă sau să se agite, căutând contactul fizic şi respingându-l în acelaşi timp. Comportamentul părinţilor copiilor ambivalenţi este caracterizat prin insensibilitate. La fel ca în cazul copiilor evitanţi, mamele nu răspund adecvat copiilor, fără însă să existe o respingere verbală sau fizică. Sensibilitatea maternă scăzută şi răspunsurile neajustate oferite copilului ori prezenţa unor răspunsuri oferite ocazional sau imprevizibil, determină o lipsă de preocupare a copiilor pentru explorarea mediului, pentru joc dar copilul este preocupat de prezenţa mamei sau a locului unde aceasta se află.

   În ceea ce privește copiii cu atașament dezorganizat, în cazul acestora sunt prezenți indicatori comportamentali de evitare, rezistență și opoziție. Copilul se confruntă cu un conflict nerezolvabil, de aprobare a figurii de atașament care este cauza anxietății sale. Sărăcia, bolile psihice, dependenţa faţă de alcool sau alte substanţe, violenţa sunt factori importanţi de risc în dezvoltarea unui ataşament dezorientat, precum şi interacţiunile în care copilul resimte stări de frică faţă de figura de ataşament (Zeanah & Gleason, 2015).

Dezvoltarea unui atașament sigur cu copilul îl ajută în multe feluri. Copiii care au o legătură puternică cu un părinte/ tutore au mai multe șanse să aibă stima de sine și încrederea în sine mai bune, să funcționeze mai bine în școală, să aibă relații pozitive și să gestioneze stresul. 

Imagine preluată de pe www.easel.ly

În continuare sunt prezentate câteva moduri de a consolida atașamentul securizant al copilului:

 1.     Fiți de încredere

Copilul trebuie să vă vadă ca un „loc sigur”. Oferiți-i confortul ori de câte ori este bolnav, rănit sau supărat. Fiți disponibil/ă fizic cât mai des. Când copilul se simte în siguranță, el poate explora lumea singur, știind că se pot întoarce la dumneavoastră pentru securitate și confort atunci când are nevoie.

2.     Fiți atenți

Descoperiți activități de care vă puteți bucura împreună cu copilul, jucați-vă jocuri, discutați și ascultați interesele sale. Nu forțați un tip specific de interacțiune în funcție de nevoile dumneavoastră. Aceste activități nu necesită o perioadă mare de timp, dar sunt importante afecțiunea și atenția nedivizată. Contactul vizual, căldura, atingerea și zâmbetele vor ajuta la crearea de atașament în timpul acestor interacțiuni.

3.     Fiți previzibili

Copiii au nevoie de rutină pentru a se simți în siguranță. A avea o rutină pentru mese, culcare și orice altă activitate regulată ajută copilul să-și stabilească autodisciplina și securitatea. Știind ce urmează le permite copiilor să înceapă următorul pas în rutină singuri, încurajându-și independența.

4.     Fiți înțelegători în timpul separării

Atunci când lăsați copilul cu altcineva, stabiliți o rutină de revedere. Această predictibilitate îl ajută să se simtă în siguranță. Este de înțeles ca el să fie nesigur, dar probabil că vă va imita comportamentul. Dacă este posibil, obișnuiți-l treptat să petreacă timpul fără dumneavoastră, crescând încet durata în care nu sunteți lângă el. Majoritatea educatorilor permit părinților să stea cu copilul pentru a ajuta la tranziție. Unii copii beneficiază de o păturică sau de o jucărie familiară.

Stabilirea unui atașament puternic este extrem de benefică pentru copii, pe măsură ce cresc. Oferirea de securitate, căldură și rutină îi permite acestuia să se simtă în siguranță și încrezător atunci când explorează lumea singur.

                                  Preluat de pe https://www.youtube.com/watch?v=WjOowWxOXCg

Bibliografie

Myers, R. (2018). How to Develop Attachment with a Child.

https://childdevelopmentinfo.com/development/how-to-develop-attachment-with-a child/#gs.54iq1n  accesat la data de 02.05.2020, ora 7 PM.

Wallin, D. J. (2014). Atașamentul în psihoterapie. București: Ed. TREI.

Zeanah, C. H., Gleason, M. M. (2015). Attachment disorders in early childhood- clinical presentation, causes, correlates and treatment. Journal of child psychology and psychiatry, 56(3), 207-222.

https://psych2go.net/