Atașamentul și stilurile de parentalitate

Articol realizat de către Daniela Neculai, Psihoterapeut și Psiholog clinician sub supervizare)

Bordul științific editorial:
Conf. Univ. dr. Elena Otilia Vladislav
Lector Univ. Asociat Dr.Gabriela Marc  

 

Imagine preluată de pe www.https://vocal.media

Serge Lebovici afirma într-un interviu că sarcina părinților ca și cea a familiei este de a ajuta copilul să-și asume independența. Independență care se sprijină în mod natural pe o relație de  atașament securizant. Când vorbim de atașament privirile se întorc în mod firesc către familie - către funcțiile și rolurile acesteia -  cunoscute în ziua de azi drept parentalitate. 

Ainsworth M în 1978, prin observarea relației copilului cu mama, pune bazele bine -cunoscutelor modele/ tipuri de atașament: 

• Securizant -  copilul are încredere în persoana de îngrijire că va fi acolo pentru protecție și explorează mediul înconjurător în siguranța - mama fiind disponibilă pentru nevoile sale și de ajutor.

 

Imagine preluată de pe http://www.attachfromscratch.com

• Nesecurizant - evitant - copilul pare foarte independent de îngrijitorul primar și nu îi caută proximitatea fizică sau afecțiunea însă mama este percepută ca fiind neresponsivă la nevoile emoționale ale copilului.
• Nesecurizant rezistent/ ambivalent -  Copilul poate apărea excesiv de atașat de îngrijitorul primar, ca apoi să respingă tentativă acestuia de a oferi afecțiune. Îngrijitorul primar este perceput drept imprevizibil și care nu răspunde consecvent la nevoile copilului.
• Atașamentul dezorganizat - este o formă rară, în care relația primară de atașament este sever afectată. Copilul a fost într-o situație de deprivare severă de îngrijire, abuz sau incertitudine.  

Modelele de atașament influențează viața personală și socială, relațiile profesionale și controlul stresului, sănătatea și dezvoltarea cognitivă individuală la copii cat si la adulți.

La adulți tipurile de atașament sunt în general analog stilurilor de atașament pentru copii și se bazează pe relațiile romantice sau apropiate. 

            Ansamblul comportamentelor și emoțiilor pe care părinții (îngrijitorii primari)  le au fata de copiii lor precum și modul în care părintele abordează relația cu copilul reprezintă stilul de parentalitate abordat de fiecare părinte în parte. 

Imagine preluată de pe http://www.attachfromscratch.com

In 1991 Baumrind, D , completează tabloul relațiilor dintre părinți și copii și identifica 4 stiluri de parentalitate:

• Stil democratic - optim receptiv și exigent - care încurajează copiii să fie responsabili, să se gândească la sine și să ia în considerare motivele regulilor
• Stil autoritar - nereceptiv și extrem de exigent - care se așteaptă ca ordinele lor să fie ascultate fără întrebare și care se bazează pe pedeapsă - sau pe amenințarea pedepsei - pentru a-și controla copiii
• Stil permisiv/indulgent - mai receptiv decât exigent - care sunt receptivi și calzi, insa de asemenea, reticenți în aplicarea regulilor
• Stil neimplicat/neglijent - nereceptiv si indulgent - care oferă copiilor lor puțin sprijin emoțional și nu reușesc să aplice standardele de conduită

Cum ajungem însă să adoptăm un stil parental anume și mai ales cum influențează acesta atașamentul față de copiii noștri?

 Procesul pornește de la cuplu adult care începe un nou ciclu familial. La începutul formării cuplului parental se realizează  adaptarea acestuia la noile roluri precum și la noile relații ale sistemul familial împreuna cu cel al părinților sau al socrilor. Într-o relație de cuplu stabilă partenerul devine figura de atașament a celuilalt. Câteodată un parteneriat stabil poate sa schimbe efectele nedorite a unui atașament securizant din copilărie.  

Odată cu sosirea primul copil, sistemul familial se ajustează și modele de atașament vor deriva din cele învățate în copilărie. 

Stilurile parentale au la bază modele de atașament din copilărie ale părinților și formează, de asemenea,  relațiile de atașament ale copiilor din familie. Modul în care cei doi parteneri colaborează ca părinți are o influență importantă asupra copiilor, a relațiilor de atașament și a stilului parental. Un studiu recent a demonstrat ca 70 %  dintre copii și 30% dintre părinți sunt de acord cu afirmația ca “unul dintre cei mai importanți factori în creșterea copiilor fericiți este că și părinții sa se înțeleagă”. Un stil parental comună a celor doi părinți conferă copiilor în primul rând stabilitate emoțională.

Un stil de parentalitate democratic va furniza un atașament securizant intre părinte si copil însă un stil de parentalitate autoritar, indulgent sau neglijent va crea un atașament nesigur, dezorganizat care va forța copilul sa adopte o poziție de retragere sau una agresiva fata de părinte.

            William Martin prin intermediul sfaturilor Tao Te Ching ne arată că putem  schimba mediul familial dacă suntem atenți la noi, ca părinți precum și la copiii noștri.

No Need for Threats

by William Martin

You can control your children through threats and punishments,

and they will learn to fear.

You can control their behavior by praise and reward,

and they will learn to look outside themselves for approval and worth.

You can watch over their every movement, every action, every decision, making sure they do it “right,”

and they will learn always to doubt themselves.

Or you can love and guide without controlling or interfering,

and they will learn to trust themselves.

**

If your child fails at something merely express your confidence in their ability to handle the consequences.

If they behave irresponsibly, merely point out the consequences to themselves and others,

and again express your trust that they will learn.

As soon as possible give them another opportunity to be appropriately responsible.

Do not slip into the downward spiral of blame, shame, and control.

It doesn’t work.

Nu este nevoie de amenințări

de William Martin

Îți poți controla copiii prin amenințări și pedepse,

și vor învăța să se teamă.

Le puteți controla comportamentul prin laude și recompense,

și vor învăța să privească în afara lor pentru aprobare și valoare.

Puteți supraveghea fiecare mișcare, fiecare acțiune, fiecare decizie, asigurându-vă că o fac „corect”.

și vor învăța mereu să se pună la îndoială.

Sau puteți iubi și ghida fără a controla sau a interfera,

și vor învăța să aibă încredere în ei înșiși.

**

Dacă copilul dvs. nu reușește să-și exprime încrederea în capacitatea lor de a face față consecințelor.

Dacă se comportă în mod iresponsabil, arătați doar consecințele asupra lor și ale altora,

și din nou să va exprimați încrederea că vor învăța.

Cât mai curând posibil, oferiți-le o altă oportunitate de a fi responsabili în mod corespunzător.

Nu alunecați în spirala descendentă a vinovăției, rușinii și controlului.

Nu merge.

Bibliografie selectivă:

• Letitia Solis Ponton - Parentalitatea - Provocare pentru mileniul trei - Ed. Trei Bucuresti, 2017
• William Martin - The Parent’s Tao Te Ching: A New Interpretation: Ancient Advice for Modern Parents - Da Capo Lifelong Books , 1999
• Ruth Newton  - The Attachment Connection: Parenting a Secure and Confident Child Using the Science of Attachment Theory - New Harbinger Publications, 2008