Atașamentul sigur ca baza sănătoasă în relația părinte-copil

Autor: Neagu Andreea, psiholog clinician și psihoterapeut
Bordul științific editorial:
Conf. Univ. dr. Elena Otilia Vladislav
Lector Asoc.Univ.Dr.Gabriela Marc  

Preluat de pe www.mobieg.co.za

Atașamentul dintre părinte și copil se formează devreme, începând de la primele interacțiuni pe care cei doi le au: de la vorbitul cu fătul în perioada prenatală până la ritualurile zilnice de îngrijire și conectare emoționala, din primii ani de viață ai copilului.

Atașamentul înseamnă acea relație în care copilul are un îngrijitor, de obicei părintele, care îi oferă siguranță prin apropierea fizica, dar și prin calitatea relației pe care cei doi o formează de-a lungul dezvoltării copilului. Deci, pe lângă faptul că cei mici au nevoie de apropierea fizica a unui adult pentru a supraviețui, contează și modul în care primesc aceasta îngrijire, pentru că o relație sănătoasă părinte-copil îl ajuta pe cel mic:

- să își dezvolte creierul și implicit, toate procesele de învățare,

- să își dezvolte o imagine pozitiva despre sine și despre lumea din jurul sau

- să aibă o dezvoltare psihica sănătoasă, pe plan emoțional, social și comportamental

- să aibă reziliență ridicata- capacitatea de a se pregăti, recupera si adapta in fata stresului, a adversități si a provocărilor.

Siguranța în relația dintre părinte și copil este data de ghidarea, împlinirea nevoilor emoționale și relaționale, dar și de reglarea emoționala și comportamentala pe care părintele le oferă copilului. Atunci când părintele răspunde nevoilor copilului de a fi îngrijit, mângâiat, hrănit emoțional și susținut, oferă cadrul pentru formarea în relație a unei „baze de siguranță” , de la care copilul poate pleca să exploreze lumea din jurul sau, dar la care se poate întoarce oricând are dificultăți în exterior

O relație de atașament sigura, sănătoasă dintre părinte și copil, cu baza în primii 2-3 ani de dezvoltare ai copilului, are următoarele caracteristici:

 - Este interactiva

- Are reciprocitate: unul inițiază, iar celălalt răspunde

- Răspunsurile părintelui sunt conectate, empatice și adaptate la nevoile copilului

- Include și comunicare non-verbala, menita să acceseze emisfera dreapta a creierului- specifica dezvoltării copiilor mici (0-3 ani)

- Include toate simțurile, îndeosebi atingerea

- Este jucăușă

 Joaca reprezintă una dintre principalele modalități prin care o relație de atașament sigura intre părinte și copil poate fi creata și susținută pe termen lung. Cu cât părintele se joaca cu cel mic începând de devreme, cu atât copilul vă căștiga încredere în sine și în ceilalți, dar și abilitați care îl vor pregăti pentru relațiile din exteriorul familiei, cum ar fi: empatia, ascultarea altora, a-și aștepta rândul, colaborarea cu alții, inițiativa sociala, sau inițierea și menținerea unor relații de prietenie.

 În perioadele dificile, de adversitate din viață lor, atunci când trec prin schimbări majore sau factorii de mediu devin imprevizibili, copiii preșcolari și școlari comunica dificultățile lor emoționale prin comportamentele lor, dar și prin jocurile pe care le fac. Daca urmărim jocul unui copil de 4 ani, care a trecut printr-o intervenție medicala intruziva, vom vedea că vă aduce elemente din acea experiența în jocul sau: un doctor care folosește instrumente medicale, un copil care este pacient (adesea, rolurile sunt inversate, copilul vă lua rolul de putere-al doctorului și vă pune un adult în rolul vulnerabil- al copilului).

În aceste situații dificile, comportamentele copiilor adesea pot deveni dezadaptative, iar stările emoționale se pot schimba, copilul devenind de nerecunoscut. Tocmai în aceste situații, relația de atașament sigur cu părintele poate deveni un factor protector, care ajuta copilul la stabilizarea comportamentala, emoțională și sociala.

Cum se întâmplă aceste schimbări in bine? Prin interacțiuni părinte-copil calde, susținătoare, care au la baza multa joaca si interacțiune pozitiva.

In următorul articol veți găsi tipuri de jocuri care ajuta la crearea unei relație de atașament sigure si exemple de astfel de jocuri, care pot fi făcute cu copii mici, copii  preșcolari/grădiniță si adaptate la copii mai mari, de vârstă școlară .

Bibliografie:

 Phyllis B. Booth, Ann M. Jernberg (2010). Theraplay. Helping Parents and Children Build Better Relationships Through Attachment-Based Play. Third Edition. Jossey-Bass A Wiley Imprint

Gerhardt, S. (2013). Importanţa iubirii - calea prin care afecţiunea modelează creierul bebeluşului. Bucureşti: Dao Psi.