Laboratorul de cercetare
LABORATOR DE PSIHOLOGIE CLINICĂ A COPILULUI, ADOLESCENTULUI ȘI FAMILIEI
I. Prezentare generală
Laboratorul de psihologie clinică a copilului, adolescentului și familiei are ca scop principal realizarea de studii prin care să se investigheze aspecte importante privind evoluția copiilor și familiilor în momente semnificative din viață, cu potențial de risc, precum și aspecte care au impact asupra dezvoltării normale a acestora.
Ariile de cercetare propuse sunt desprinse din necesitatea de a aprofunda cunoașterea
dezvoltării sănătoase sau patologice a copiilor, adolescenților și dinamicilor familiale și de a valida metode de evaluare și programe de intervenție terapeutică.
Laboratorul de cercetare are în vedere o abordare complexă care implică domeniile:
psihologia sănătății, neuroștiințe, psihologia clinică și psihoterapia.
II. Obiective:
Pe latura de cercetare, obiectivele laboratorului sunt:
👉Generarea de articole ce vor fi publicate în reviste de prestigiu din domeniu. 👉Atragerea de finanțare din granturi de cercetare. 👉Realizarea de colaborări cu colegi din alte centre universitare din țară și străinătate. 👉Diseminarea rezultatelor cercetării către publicul țintă (organizații, instituții, comunitate) prin intermediul evenimentelor organizate de către membrii laboratorului. 👉Diseminarea rezultatelor cercetărilor prin participarea membrilor laboratorului la conferințe naționale și internaționale relevante domeniului. 👉Creare de metodologii de evaluare și intervenție terapeutică. 👉Generarea de publicații (ghiduri de buna practică, etc) ce vor fi diseminate instituțiilor de profil. Pe latura de formare, obiectivele laboratorului sunt:

👉Generarea de oportunități de practică pentru studenții interesați. 👉Platformă de pregătire în domeniu pentru viitorii cercetători și doctoranzi. 👉Oferă studenților posibilitatea de a integra cursuri teoretice cu experiență practică într-un cadru specializat.
III. Membrii
Membrii fondatori sunt profesori titulari și asociați ai Departamentului de
Psihologie din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București.
Profesorii sunt în egală măsură și practicieni cu o bogată experiență în domeniul
psihologiei clinice, consilierii și psihoterapiei copiilor, adolescenților și familiei.
Echipa laboratorului este alcătuită din studenți de nivel licență, masteral și doctoral
selectați în funcție de motivarea implicării în temele de cercetare propuse.
Coordonatorul Laboratorului de psihologie clinică a copilului, adolescentului
și familiei este Conf. Univ. dr. Elena Otilia Vladislav
Înscrierea noilor membrii și comunicarea cu persoanele interesate se va face
de pe adresa de e-mail: lab.pccaf@unibuc.ro.
Proiect de cercetare derulate
🙏Membrii Laboratorului de Psihologie Clinică a Copilului, Adolescentului și Familiei au demarat în luna aprilie 2020 studiul de cercetare ”Familia în timpul pandemiei -dificultăți și reziliență”
Participanții la studiu pot solicita, mai ales dacă se confruntă cu dificultăți în relațiile cu copiii/adolescenții lor în această perioadă de criză, CONSULTANȚĂ GRATUITĂ‼️ pe pagina de Facebook ”Centrul de psihologie a copilului, adolescentului și familiei”.
Pentru participarea la acest studiu accesați linkul:
Scurtă prezentare a membrilor echipei studiul de cercetare ”Familia în timpul pandemiei -dificultăți și reziliență”
Comentarii
Trimiteți un comentariu