Parentalitate și Reziliența familială

Material tradus și adaptat Dr. Corina Paica, Psiholog clinician și Consilier Autonom 



  

Imagine preluată de pe www.humansciences.okstate.edu

  Originile studiilor cu privire la reziliența familială se regăsesc în cercetarea asupra stresului, adversității și/ sau a crizei, și se concentrează mai degrabă asupra unității familiale, decât asupra persoanelor (Walsh, 2016).

            În prezent, teoria și studiul  rezilienței sunt influențate de apariția teoriei sistemelor de dezvoltare ca un cadru integrativ în știința rezilienței. Părinții, comunitatea și întreaga societate au un rol deosebit în dezvoltatea capacității de a fi rezilient. Patterson și colegii de la Centrul de învățare socială din Oregon au arătat faptul că formarea și informarea părinților cu privire la situațiile de criză modifică comportamentul acestora și are efecte  asupra comportamentului copilului (Patterson et al., 2010).

            În literatura de specialitate se observa o absență inadecvată a cercetărilor privind relația dintre parentalitate și reziliența familială și tocmai, pentru că acesta este unul dintre golurile întâlnite, poate fi subliniată necesitatea unor astfel de studii.

            Pentru a face o paralelă între conceptul general de reziliență și reziliența familială, Masten (2018) a realizat un tabel elocvent ce cuprinde factorii asociați rezilienței individuale și rezilienței familiale.

Tabelul 1. Comparație între reziliența individuală și reziliența familială

Reziliența individual

Reziliența familială

Dezvoltare, îngrijire  Atașament relațional, securitate emoțională, apartenență Consiliere parentală avizată și disciplină  Factori motivaționali adaptare Rezolvare de probleme, planificare, abilități de a conduce Auto-adaptare, adaptarea emotiilor  Speranță, credință, optimism A da sens  Gândire pozitivă despre sine sau identitate individuală Rutină și ritualuri

Dezvoltare, grijă protectivă pentru membrii vulnerabili  Coeziune familială, simțul apartenenței  Menținerea limitelor, integritate familială, autoritate familială, reguli  Coping activ, stăpânire  Rezolvarea comună a problemelor, flexibilitate familială  Reguli comune, echilibrarea cerințelor familiale, controlul emoțiilor  Sperantă, credință, optimism, perspectivă pozitivă Coerență, a da sens noțiunii de familie, sensuri comune, scop familial  Gandire pozitivă despre familie, identitate familială Rutină și ritualuri familiale, organizarea rolurilor în familie

 

Imagine preluată de pe www.concernhealth.com

Dintre toate fenomenele care leagă reziliența copiilor de cea familială, parentalitatea și relația părinte-copil au primit cea mai mare atenție teoretică și empirică de mai multe decenii. Încă din debutul studiului rezilienței individuale, relația părinte-copil a fost identificată ca fiind centrală în dezvoltarea rezilienței copilului. Doty et al. (2017) au descris un model ca o „cascadă a rezilienței” care ilustrează părinții precum o pârghie pentru schimbare. Nu este surprinzător faptul că multe dintre intervențiile destinate promovării rezilienței la copii, familii și comunități și-au concentrat atenția asupra rolurilor multiple ale părinților.

Datorită multiplelor roluri jucate de părinți în dezvoltarea umană, se constată faptul că îngrijirea eficientă și socializarea sunt corelate, teoretic și empiric, cu toți factorii de protecție descriși în tabelul 1 pentru reziliența individuală și reziliență familială. Acest lucru validează  teoriile dezvoltării cu privire la influența părinților în viața timpurie asupra capacității copiilor de a deveni mai târziu membrii în propria familie.

Pe lângă facilitarea rutinelor și ritualurilor vieții de familie, părinții sunt, de asemenea, și regulatori externi - sau „co-regulatori” ai emoției și comportamentului copiilor până când aceștia învață să se autoregleze (Thompson, 2015). În situații de criză, părinții își calmează copiii, le fixează limite, le consolidează controlul de sine și îi ajută să verbalizeze frustrarea sau să-și exprime emoțiile în moduri acceptabile social.

Toate aceste elemente, subliniază rolul important al rezilienței în situațiile stresante de viață și impactul părinților asupra capacității copiilor de a se autoregla și în formarea rezilienței familiale.

Sursa: Masten, A. S. (2018). Resilience Theory and Research on Children and Families: Past, Present, and Promise. Journal of Family Theory & Review, 10, 12–31. doi:10.1111/jftr.12255

Bordul științific editorial:
Conf. Univ. dr. Elena Otilia Vladislav

Lector Asoc.Univ.Dr.Gabriela Marc