Discuţii cu copiii despre emoţii legate de Covid-19

Discuţii cu copiii despre emoţii legate de Covid-19

Material tradus și adaptat de Ioana Waszkiewicz, Psiholog clinician sub supervizare după Emily Keller, PH.D / dremilykeller.com

Să urmărim o mamă şi pe fiul ei de 6 ani care îşi explorează emoţiile în timpul pademiei actuale.

Aceasta este o poveste fictivă bazată pe experienţele mele cu fiul meu. De obicei îşi explorează emoţiile seară după ce îi citesc. În ultimul timp, a explorat emoţii de tristeţe, furie şi frică legate de Covid-19.

Textul albastru este povestea. Textul mov oferă explicaţiile mele pentru lucrurile pe care le spun şi pe care nu le spun băiatul şi mama lui. Sper că aceasta vă va ajuta în călătoria voastră de explorare a emoţiilor în timpul pandemiei de coronavirus.

🧒”Mami” zice Ben, ”îmi e dor de doamna învăţătoare”. A suspinat şi s-a uitat cu tristeţe.

Ben, în vârstă de 6 ani, a exprimat o emoţie.

👩„A?” a răspuns mama. ”Mai spune-mi despre emoţiile tale”

Mama lui îşi exprimă curiozitatea. Îl invită pe Ben să spună mai multe.

🧒„Şi de prietenii mei mi-e dor” a spus el. Şi-a pus privirea în pământ.

Ben răspunde invitaţiei şi se deschide încă puţin.

👩”Vino încoace” i-a spus mama. Şi-a întins braţele şi l-a ridicat pe băieţelul de 6 ani în braţe. ”Sună ca şi când te-ai simţi trist” a spus cu o voce blândă. ”Aşa e?”

Cuvinetele, tonul vocii şi limbajul corpului mamei lui sunt congruente în timp ce ea exprimă în cuvinte emoţiile lui şi apoi cere confirmare.

🧒”Da”. Ben şi-a sprijinit faţă de gâtul mamei sale.

Uneori, în special pentru copiii cu o capacitate verbală limitată, nu există cuvinte. Există multe moduri non-verbale prin care copiii se exprimă.

👩”E normal să fii trist” i-a spus mama. A simţiţi apoi lacrimile lui care alunecau pe gâtul ei în timp ce el încerca să-şi ascundă plânsul de ea. ”Şi mie mi-e dor de prietenii mei”.

Mama lui Ben îi validează emoţiile şi îi spune că şi ea se simte la fel.

🧒”Cât mai durează până o să-i pot vedea iar?”

Ben cere informaţii. Deseori, copiii simt că informaţia le dă o senzaţie de siguranţă sau control. În cazul acesta însă, nu există un răspuns cunoscut.

👩”Nu ştiu” i-a răspuns mama. ”Indiferent cât va dura, vom avea senzaţia că  este un timp îndelungat.”

Mama lui Ben îi dă un răspuns sincer şi are încredere că el poate face faţă adevărului. Are încredere că el poate să facă faţă adevărului mai bine decât ar face faţă

1. lipsei unui răspuns (Când nu dăm un răspuns, asta îi invită pe copii să îşi imagineze. De obicei fanteziile sunt mai rele decât realitatea) 

2. unei minciuni (Minciună îi invită pe copii să nu mai aibă încredere în propriile lor emoţii şi nici în percepţiile despre emoţiile celorlalţi şi în intuiţie. Slăbeşte simţul legăturii părinte-copil la acel moment şi, dacă persistă,  slăbeşte simţul acestei legături în timp.

🧒“Vreau să ştiu acum” a strigat Ben.

Prin vocea ridicată, Ben exprimă non-verbal o altă emoţie. Mama lui se ajustează la aceasta.

👩“Bineînţeles că vrei. Şi eu vrea. Acum pari supărat.”

Mama validează dorinţa lui Ben de a primi răspunsuri. Apoi exprimă în cuvinte furia lui. Aceasta îi dă în mod implicit lui Ben permisiunea să simtă şi să exprime supărarea.

🧒“Nu sunt supărat! Toată chestia asta e o prostie!”

Ben neagă că se simte supărat.

👩“Te aud. Nu eşti supărat şi toată chestia asta e o prostie” îi reflectează mama.

Mama adaptează tehnica comunicării în cuplu “De la eu la eu” (Bader şi Pearson) la comunicarea cu copilul şi reflectă cuvintele lui Ben cât de exact îşi aduce aminte.

🧒“Da. Ei, poate că sunt puţin supărat”. Ben şi-ai încrucişat braţele şi privirea i s-a îndreptat în altă parte.

Lui Ben nu îi place să simtă supărarea. Când se simte supărat devine zgomotos. Mama lui de cele mai multe ori îi cere să facă linişte atunci când el devine zgomotos, aşa că el ţine asta înăuntrul lui. El are nevoie de mama lui acum şi nu vrea să o piardă. Chiar dacă nu s-a întâmplat asta, el asta simte.

👩“Şi eu mă supăr câteodată” i-a spus mama, ridicând vocea puţin. Apoi făcu o fată supărată şi scoase zgomote de mârâit în joacă. Ben şi-a relaxat braţele.

Mama validează supărarea lui Ben şi împărtăşeşte că poate înţelege asta. Ridicând vocea şi mârâind în joacă, îl invită pe Ben să aibă sentimentul că este văzut… în interiorul lui.

🧒“Chiar?” a întreabat Ben.

Ben e curios şi vrea să afle mai multe.

👩“Da” a spus mama. I-a explicat apoi ceva ce înţelegea ea despre ea însăşi. “Sub supărarea mea, totuşi, ce simt cu adevărat  e frică. Când mă simt supărată e un indiciu că poate în realitate s-ar putea să îmi fie frică de ceva. Crezi că asta ţi s-ar putea întâmpla şi ţie?”

Mama împărtăşeşte cu el o înţelegere (insight) despre straturi de emoţii legate. În loc să presupună, îl întreabă dacă asta ar putea fi valabil şi pentru el.

🧒“Mi-e frică, mami” spuse Ben. Se uită în ochii mamei şi îi atinse obrajii. “Domna învăţătoare mi-a spus că nu trebuie să-mi fie frică, pentru că coronavirusul n-o să-mi facă rău. A spus că le face rău doar oamenilor bătrâni”. Şi-a trecut mâna prin şuviţă de păr cu fire albe care îi încadrează faţa mamei în stânga capului. Apoi cu degetul a urmărit ridurile din dreptul ochilor.

Ben îşi împărtăşeşte frică cu mama. Apoi, acţiunile lui vorbesc: el vede că ea este mai în vârstă şi se întreabă dacă virusul o poate omorî.

👩“Este adevărat de obicei” i-a spus mama şi i-a luat mâinile în mâinile ei. “Pare că te întrebi ce s-ar putea întâmpla cu mine.”

Mama lui Ben se conectează la el non-verbal atingându-I mâinile. Mai specific, se conectează la acea parte din el care a arătat frică “nespusă”. Ea pune în cuvinte exprimarea lui non-verbală.

🧒“Dacă se întâmplă ceva cu tine șI cu tata?” a intreabat Ben. “Cine o să aibă grijă de mine şi fraţii mei?”

Ben foloseşte cuvântul vag “ceva” în locul unui cuvânt mai specific. Se distanţează emoţional de gândul morţii, indicând că se simte vulnerabil. Mama lui se simte tristă auzind asta şi vrea să se îndepărteze de emoţii similare de vulnerabilitate dinăuntrul ei. Şi ea vrea să-l “facă” să se simtă mai bine. Ea vede asta ca pe o oportunitate să se apropie împreună de sentimentele de vulnerabilitate. Mai întâi, ea verifica ce înseamnă cuvântul “ceva”.

👩“Mă întrebi “Ce s-ar întâmpla dacă murim amândoi?”” l-a intreabat mama.

Foloseşte intenţionat cuvântul “murim” pentru că e clar şi concret. Ea are încredere în faptul că claritatea implică siguranţă.

🧒“Uh-huh” zice Ben. S-a uitat ţintă în ochii ei.

Indică că e pregătit să audă mai multe.

👩“Mătuşa şi unchiul tău Jordan vor avea grijă de voi, toţi patru”. Făcu o pauză. “Vreau să ştii ceva. Este foarte puţin probabil să murim amândoi”.

Mama afirma planul şi adăugă informaţii pe care Ben e posibil să nu le aibă.

🧒“Dar dacă se întâmplă ceva cu unul din voi?”

Ben este în observare. Îşi adaptează curiozitatea.

👩“Dacă eu mor, tata va avea grijă de voi. Dacă el moare, eu voi avea grijă de voi. În orice caz, o să te simţi trist. Vreau să ştii că indiferent cum o să mă simt eu sau tatăl tău, o să avem grijă de tine şi de fraţii tăi”

Mama dă informaţii în mod clar, cald şi cu referire la fapte. Este important pentru Ben să ştie că mama poate să simtă unele emoţii şi în acelaşi timp să aibă grijă de el.

Ben s-a relaxat în braţele mamei lui şi a lăsat să-i scape un oftat adânc.

🧒“OK” spune el. Pot să mă duc să mă joc?

Ben e satisfăcut. Se simte în siguranţă şi dă semne că emoţiile lui sunt rezolvate pentru moment. Mama se aşteaptă să mai apară şi alte emoţii, altă dată. Între timp, face o baie şi bea un ceai ca să poată să continue să fie disponibilă emoţional pentru ea şi pentru copiii ei. Cere şi sprijin de la soţul ei.

SFÂRŞIT

Time to Come In, Bear: A Children's Story About Social Distancing

 

Written by Kim St. Lawrence
 Read by Ryan St. Lawrence